Strategia AAA Auto Romania pentru 2008 are in vedere deschiderea de noi sucursale, indeosebi in partea de vest a tarii, intrucat populatia din acea zona prefera sa cumpere masini rulate din tarile invecinate, cum este Ungaria, decat sa le achizitioneze din centrul AAA de la Bucuresti, ne-a declarat directorul general AAA Auto Romania, Robert Haman.
“In functie de evolutia pietei, luam in calcul si listarea la Bursa de Valori Bucuresti, dupa succesul inregistrat prin listarea la bursele din Budapesta si Praga”, a spus Robert Haman.
Compania ceha AAA Auto, cel mai mare dealer de masini second-hand din Europa Centrala, a obtinut 39 milioane euro prin listarea de anul trecut la bursa din Praga, iar banii vor fi investiti in dezvoltarea retelei companiei in tarile in care are reprezentante, inclusiv in Romania.
Compania avea in plan, la mijlocul anului trecut, infiintarea unui centru de vanzari la Timisoara, in care sa investeasca 5 milioane de euro.
Planurile care vizau deschiderea unor filiale in Constanta sau Cluj au intrat in stand-by, compania dorind sa sondeze piata din Romania, apoi sa achizitioneze spatiile destinate showroom-urilor AAA, urmand ca, in 2009, sa deschida centrele auto.
Seful AAA Auto Romania: Luam in calcul listarea la Bursa din Bucuresti
Click aici pentru a citi articolul integralClick aici pentru a citi alte articole de pe Wall-Street
Dealerul de masini second-hand AAA Auto va deschide noi filiale in Romania in 2009, atat in marile orase cat si in Capitala. Totodata, grupul ceh ia in calcul, in functie de evolutia pietei, listarea la Bursa de Valori Bucuresti.
Sursa: Wall-Street
Wall-Street - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Seful AAA Auto Romania: Luam in calcul listarea la Bursa din Bucuresti":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
