Idila dintre cei doi s-a infiripat in 1902, atunci cand, John Montagu, un pasionat la motoarelor, s-a indragostit de Eleanor Thornton, imediat dupa ce aceasta a inceput sa lucreze ca secretara in magazinul de masini al aristrocratului - “The Car Illustrated”. Relatia celor doi a fost pastrata in secret multi ani, fiind dezvaluita totusi unui foarte mic grup de prieteni. O astfel de aventura extraconjugala ce depasea barierele statutului social ar fi dat nastere, la acea vreme, unui scandal de proportii, la scara nationala.
Povestea de dragoste care a inspirat celebra emblema Rolls-RoyceRelatia dintre cei doi a avut insa un final tragic. In timpul primului Razboi Mondial, John Montagu a fost trimis alaturi de armata britanica in India, pentru a supraveghea eficienta armelor motorizate. Pe 13 decembrie 1915, Montagu si Eleonor calatoreau pe Marea Mediterana la bordul navei SS Persia, atunci cand aceasta a fost lovita de o torpila a trupelor germane. Chiar daca Montagu a supravietuit reausind sa se agate de o barca de salvare timp de 36 de ore, Eleonor s-a stins din viata, iar trupul sau nu a fost recuperat niciodata.
Lady Cecil, sotia Lordului, a cunoscut si tolerat relatia dintre cei doi, un schimb de scrisori ce a avut loc chiar inaintea tragicului voiaj, demonstrand apropierea incredibila dintre cei trei membri ai acestui triunghi amoros. Intr-o scrisoare adresata sotului sau, Lady Cecil scria: “Ma rog si sper in fiecare zi sa te intorci cu bine acasa…Sunt mandra sa stiu ca esti atat de dorit si serviciile tale sunt apreciate. Ma bucur de asemenea ca Miss Thornton pleaca spre Aden.”
Totodata, intr-o scrisoare adresata sotiei lui Montagu, Eleonor scria: “Ai linistea sa stii ca lordul va fi in siguranta, chiar daca nu cred ca vor aparea probleme pe Marea Mediterana. In orice caz, eu voi avea un loc langa el pe nava…”.
Dupa moartea sotiei sale, Lady Cecil in 1919, Montagu s-a recasatorit cu Pearl Crake si au avut impreuna patru copii. Mai tarziu, in timpul vietii sale, lordul nu a incercat sa ascunda fosta lui relatie exracojugala, construind un monument funerar in memoria lui Eleonor in capela familiei Montagu.
Secretele misterioasei si controversatei povesti de dragoste ce a durat mai bine de treisprezece ani, dintre John Montagu, cel care ulterior a devenit Lord Montagu de Beaulieu si secreatara sa, Eleanor Thornton, vor fi dezvaluite in filmul “The Silver Ghost”. Idila va fi readusa la viata de catre castigatorul premiului Oscar, Lord Attenborough, cel ce ne-a incantat de asemenea cu productii precum “Gandhi” sau “Shadowlands”. Totodata, rolul principal va fi interpetat de catre Christian Bale, cunoscut publicului datorita aparitiei sale in “Batman Begins” si “Empire of the Sun”.
Povestea de dragoste care a inspirat celebra emblema Rolls-RoyceFiul lui Montagu, actualul Lord Montagu, are rolul de consilier in productia a carui buget va depasi fabuloasa suma de 50 de milioane de euro.
Filmul va dezvalui aspecte precum toleranta sotiei lordului, cea care, nu doar a trecut cu vederea relatia de infidelitate a sotului ei, ci chiar se imprietenise cu Eleonor. De asemenea, vom vedea ca Montagu era atat de indragostit de "Thorn" incat a rugat-o sa fie modelul unei embleme pe care acesta urma sa o puna pe capota Rolls Royce-ului personal.
Despre autor:
Citeste articolul integral in Sotto
Sursa: Sotto
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro