Auto 18 Iunie 2008 23:14
In timp ce vanzarile de automobile noi inregistreaza scaderi semnificative, piata autovehiculelor la mana a doua creste, datorita schimbarii formulei de calcul a taxei de prima inmatriculare. Potrivit datelor furnizate de Serviciul de Inmatriculari al Politiei Romane, citate de Asociatia Producatorilor si Importatorilor

Auto din Romania (APIA), in primele patru luni ale anului 2008 inmatricularile de autoturisme rulate aproape ca s-au dublat, pana la 58.103 unitati, fata de 20.409 unitati in perioada similara a anului 2007. Specialistii din piata considera ca piata auto second-hand se va echilibra, dupa reculul de anul trecut datorat introducerii taxei de prima inmatriculare. "Trendul general al pietei auto second-hand este de relativa crestere fata de 2007, s-a trecut de socul taxei de prima inmatriculare care a impins consumatorii spre autoturismele noi si a redus vanzarile de vehicule rulate", a declarat Liviu Dobrin, directorul parcului de autovehicule rulate Autovit.

In opinia acestuia, in acest an piata auto second-hand se va reechilibra, pe fondul eliminarii primei formule a taxei de prima inmatriculare, iar discrepanta dintre vanzarile de autoturisme noi si cele rulate se va reduce. "Exista o discrepanta intre vanzarile de automobile noi si cele rulate, anul trecut au fost vandute de trei ori mai multe masini noi", spune Dobrin, precizand ca si actuala formula a taxei de prima inmatriculare ar putea fi eliminata pana in toamna acestui an, ceea ce ar spori avansul pietei auto second-hand.

Daca anul trecut raportul dintre automobilele noi si cele second-hand vandute era de 3 la 1, pentru sfarsitul acestui an Liviu Dobrin anticipeaza reducerea raportului la 1 la 1, scenariu plauzibil, de altfel, in conditiile in care la finele primelor patru luni ale anului 2008 raportul era undeva la 1 la 2, adica 110.839 masini noi vandute, fata de 58.103 second-hand. "Raportul dintre automobilele noi si cele rulate vandute anul trecut a fost unul nenatural, in conditiile in care vanzarile auto noi alimenteaza piata auto second-hand. O piata cu putere de cumparare scazuta, cum este piata romaneasca, este interesata de recuperarea banilor dati pe masinile noi, or, aceasta situatie nu se regaseste inca la noi", a explicat directorul Autovit.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.