Este clar ca aceste constrangeri vor schimba modul in care arata o masina, modul in care o simte soferul, modul in care merge si senzatiile pe care le provoaca.
Si totusi, pana acum cel putin, nu ne putem face o idee clara asupra a ceea ce vom conduce (sau ne va conduce) in viitor. Exista masini electrice, dar ele nu par deloc pregatite sa ofere - deocamdata - aceleasi avantaje ca masinile cu propulsie clasica. Exista si masinile hibride, dar acestea nu se vand decat in cantitati foarte mici si sunt cu adevarat mai putin poluante si mai economice doar pe unele piete, datorita conditiilor de trafic.
Volkswagen incearca sa-si imagineze cum vor arata masinile peste 20 de ani, de acum incolo. Mai precis, masinile anului 2028. Germanii au creat un site special www.volkswagen2028.com, prin care ne propun sa ne imaginam "relatia" pe care am putea-o avea cu masinile la acel moment. Inginerii Volkswagen isi imagineaza masina interactiva, care "gandeste" situatiile critice, evita blocajele de trafic si mareste gradul de confort si accesibilitate.
Special pentru acest site, designerii Volkswagen au imaginat trei concepte, pe care constructorul german le asociaza cu posibilele modele din gama Volkswagen la acel moment. Este vorba de "one", "ego" si "room"."One" este un model cu un singur loc, practic, destinat transportului rapid si eficient, "ego" se vrea o masina sport cu doua locuri, iar "room" joaca rolul masinii de familie.
Voi ce credeti? Cat de realiste sunt aceste interpretari? Nu e prea aproape anul 2028 pentru asemenea gen de masini?
Autor: Dan Damian
