Porsche a prezentat cateva poze cu interiorul noului Panamera, primul sedan Porsche, dar si informatii complete despre motorizari.
Pana acum am putut vedea cum s-au descurcat designerii Porsche in ceea ce priveste exteriorului primului sedan al marcii. Iata ca acum ne putem face o idee destul de clara si despre interiorul noului model, care va debuta pe piata in luna spetembrie a acestui an.
Porsche Panamera - InteriorHabitaclul difera destul de mult de cel al modelelor Porsche prezente deja pe piata, desi pastreaza - mai ales la nivelul tabloului de bord – elemente ale stilului Porsche. Consola centrala este insa deosebita si se intinde pana la nivelul scaunelor spate, delimitand clar cele 4 locuri ale masinii. Usor suprainaltata, consola centrala dispune de o multime de butoane aranjate in jurul schimatorului de viteze.
Porsche Panamera - Consola CentralaPorsche nu a vrut probabil sa primeasca criticile de a care a avut parte BMW cu iDrive, asa ca a desemnat cate un buton separat pentru fiecare comanda. Este posibil totusi sa fi exagerat putin daca ne uitam la gramada de butoane de pe consola. In rest, vedem un display mare, volan cu padele pentru schimbarea treptelor, tablou de bord cu 5 ceasuri (in mijloc tronand turometrul) si o cotiera serioasa (tot ca dimensiuni). Locurile spate, individuale pot primi, optional, propriile comenzi pentru climatizare si monitoare plasate pe tetierele locurilor din fata.
Porsche PanameraCu ocazia prezentarii pozelor de interior, cei de la Porsche au facut lumina si in privinta motorizarilor. Initial vor fi oferite doar motorizari V8, modelul de baza, Panamera S, fiind echipat cu un V8 de 4,8 litri care dezvolta 400 CP. Acesta poate fi cuplat optional la cutia PDK, cu 7 trepte si dublu ambreiaj. Puterea este transmisa rotilor spate, acceleratia 0-100 km/h este posibila in 5,4 secunde, iar viteza maxima este de 283 km/h, in conditiile in care Porsche sustine ca valoarea consumului mediu este de 10,8 l/100 km. In aceasta configuratie, Panamera costa in Germania 98.085 euro (cu TVA inclus). Daca alege sa comande masina cu transmisia manuala cu 6 trepte oferita standard, clientul are de platit cu aproximativ 3.500 euro mai putin.
Porsche PanameraUn al doilea model este Panamera 4S, cu acelasi motor si cu transmisia PDK oferita standard, dar cu tractiune integrala. In cazul acestei versiuni, acceleratia 0-100 km/h se face in 5 secunde, iar viteza maxima este de 282 km/h. Consumul mediu declarat este de 11,1 litri/100 km. Pretul pe piata germana ajunge la 102.251 euro, cu TVA inclus.
Porsche PanameraIn fine, cel mai puternic model este Panamera Turbo, care dispune de acelasi V8 de 4,8 litri, dar supraalimentat cu doua turbocompresoare, asa ca puterea maxima ajunge la 500 CP. In echiparea standard a acestui model figureaza tractiunea integrala si cutia PDK, masina putand accelera de la 0 la 100 km in 4,2 secunde. Viteza maxima depaseste 300 km/h (mai exact - 303 km/h), iar consumul mediu declarat este de 12,2 l/100 km. Pretul? Doar 135.154 euro.
Toate modelele echipate cu cutia PDK dispun de sistemul Auto Start Stop, care opreste automat motorul cand masina stationeaza in aglomeratii, pornirea facandu-se tot automat, cand soferul elibereaza pedala de frana.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.