Noua generatie a monovolumului Grand Scenic are rolul de a atrage familistii si vine cu o gramada de solutii dedicate acestui scop.
Renault a prezentat modelul Scenic si versiunea Grand Scenic la Salonul Auto de la Geneva, de luna trecuta, dar francezii revin acum cu noi informatii si poze pentru ca se apropie lansarea pe piata, la sfarsitul lunii aprilie.
Renault Grand ScenicFrancezii spun ca obiectivul stabilit la dezvoltarea noului Grand Scenic a fost acela de a stabili noi standarde. Pe de alta parte, aproape fiecare constructor spune acest lucru cand prezinta un model nou. Grand Scenic (la fel ca si Scenic) beneficiaza insa de o buna recunoastere si apreciere din partea segmentului de clienti vizat, datorita generatiilor anterioare, iar Renault profita de asta si vine cu destule noutati in ceea ce priveste spatiul, posibilitatile de amplasare pentru diferite obiecte, modularitate si chiar costuri de intretinere mai reduse.
Renault Grand ScenicDin punct de vedere al designului este evidenta asemanarea cu limbajul estetic al noii familii Megane, dar in cazul lui Scenic partea frontala este ceva mai "cuminte", adaptata unui monovolum. Spatele nu surprinde cu nimic, iar stopurile mari sunt pozitionate in partea superioara, langa luneta.
Pentru interior au fost anuntate spatii mai mari la toate capitolele, acestea provenind din aranjarea elementelor de interior si din lungimea cu 70 mm mai mare a masinii. Cu scaunele se poate face cam ce se vrea. Renault Grand ScenicGrand Scenic este disponibil in verisune cu 5 locuri, sau in versiune cu 7 locuri. Cand nu este nevoie de al treilea rand de scaune, acestea pot fi pliate sau scoase din masina. Cele 3 scaune individuale de pe randul doi sunt complet independente si pot culisa. Spatarele pot fi rabatate impreuna sau separat, iara daca este nevoie de mai mult spatiu se poate plia scaunul cu tot cu sezut. La fel se poate proceda si cu scaunul pasagerului din dreapta.
O multime de spatii de depozitare sunt amplasate peste tot in habitaclu: 4 compartimente in podea (doua in fata si 2 in fata celui de-al doilea rand), cotiera cu doua compartimente, buzunare pe spatarele scaunelor, compartimente langa cotierele scaunelor din spate, torpedou de 11 litri (iluminat si cu racire). Volumul portbagajului este de 752 de litri.
Renault Grand ScenicPlansa de bord este una masiva si integreaza o consola asemanatoare celei de la hatchback-ul Megane. Spectaculos este insa display-ul mare, pozitionat central, care afiseaza (digital) toate informatiile legate de rularea si starea masinii. In dreapta acestui display este pozitionat un altul, cel care afiseaza indicatiile sistemului de navigatie, servind si ca monitor pentru camera video pentru parcare.
Renault Grand ScenicLa capitolul motorizari este disponibil propulsorul dCI de 1,5 litri, care livreaza 105 CP sau 110 CP (cand este prevazut cu filtru de particule). Consumul mediu al acestui propulsor este de 5,2 litri/100 km. Daca se doreste un motor mai puternic exista cel de 1,9 litri dCi, care livreaza 130 CP si 300 Nm, consumul mediu fiind de 5,5 litri/100 km. Cel mai mare propulsor diesel este cel de 2 litri dCi, puterea maxima a acestuia fiind de 150 CP cand este cuplat la cutia automata cu 6 trepte sau 160 CP cand este cuplat la cutia manuala, tot cu 6 trepte.
Motoarele pe benzina constau in unitatile de 1,6 litri (110 CP), 2 litri (140 CP), disponibil fiind si propulsorul turbo de 1,4 litri TCe, care dezvolta 130 CP si al carui consum mediu este de 7,3 litri/100 km.
Renault Grand ScenicFrancezii spun ca noul Grand Scenic marcheaza si o reducere sensibila a costurilor de intretinere (intre 20 si 30 de procente) si ne dau si cateva exemple. Intervalul schimburilor de ulei este la 30.000 km sau 2 ani (fata de 30.000 km sau un an cat era in cazul modelului anterior), curatarea sistemului de aer conditionat nu mai este necesara, iar filtrul de aer trebuie schimbat la 60.000 km sau 4 ani (fata de 30.000 km sau 2 ani la modelul anterior).


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.