Renault a publicat caracteristicile celui mai sportiv model al gamei, noul Megane RS 250.

Renault a anuntat inca de la inceputul anului noul Megane RS si a publicat si cateva poze cu hothatch-ul francez. Ramasesera insa datori cu "cifrele", caracteristicile tehnice ale masinii, doarece pana acum nu stiam decat ca RS vine cu un motor de 250 CP.

Renault Megane RS 250Francezii au pornit sustinut ofensiva in domeniul sport si se descurca din ce in ce mai bine. Vechiul R26.R este foarte performant cu cei 230 CP ai sai, s-a descurcat excelent pe Nurburgring, dar multi ii "reprosau" stilul prea extrem al spatelui, aceasta problema fiind una care a afectat si versiunea normala a hatchback-ului. Toate aceste critici legate de stil par sa fi disparut acum. Noul Megane Coupe arata excelent, bine individualizat fata de versiunea in 5 usi, iar hothatch-ul pe baza lui - Megane RS 250 - arata si mai bine. Sportiv, dinamic, cu o grila fata ce pare ca inglobeaza liniile spoilerului monopostului de Formula 1 si cu o singura iesire, centrala, a esapamenetului, Megane RS 250 "respira" performanta.

Renault Megane RS 250Si daca din punct de vedere al designului sta atat de bine, la nivel tehnic este cel putin la fel de impresionant. Motorul turbo, cu o capacitate de 2 litri, furnizeaza 250 CP/5.500 rpm si 340 Nm/3.000 rpm. Cutia de viteze este una manuala, cu 6 trepte. Chiar daca vorbim de un propulsor supraalimentat, puterea litrica de 125 CP/litru reprezinta o realizare tehnica de admirat. Practic, Megane RS 250 domina la nivel de putere si performante hothatch-urile normale, doar Mazda3 MPS dezvoltand mai multa putere - 260 CP.

Ceea ce asteptam inca din primavara suna cam asa: acceleratie 0 - 100 km/h in 6,1 secunde. Cu aceeasi valoare pe care o afiseaza si Mazda3 MPS, noul Megane RS 250 sta mai bine decat majoritatea hothatch-urilor la capitolul acceleratie. Renault ofera doua versiuni de sasiu pentru RS 250, cel standard "Sport" si cel "Cup", care presupune si existenta unui diferential cu alunecare limitata.

Renault Megane RS 250Doua noi sisteme promit sa faca deliciul celor pasionati de pilotaj. In primul rand este vorba de Renaultsport Dynamic Management, care ii permite soferului sa aleaga intre trei setari ale interventiei sistemelor electronice. "On" este setarea de baza, cea activata automat la pornirea motorului si presupune setarea acceleratiei in asa fel incat masina sa poata fi condusa relaxat, in traficul urban. ESP-ul, controul de tractiune ASR si asistarea la franarea de urgenta sunt activate si intervin la cel mai mic semn de pierdere a aderentei. Pentru un comportament mai dinamic exista modul "Sport" ce poate fi activat printr-o apasare scurta a butonului ESP. In acest mod atat ESP-ul cat si ASR-ul sunt active, dar intervin mai tarziu permitand masinii sa gliseze controlat, intr-o anumita limita. De asemenea, acceleratia raspunde mai promp, iar motorul furnizeaza valori bune de cuplu, la turatii mai mici. A treia setare este cea "Off", obtinuta prin apasarea mai lunga asupra butonului ESP. In acest mod, utilizabil pe circuit, ESP-ul si controlul de tractiune sunt complet deconectate, iar aceleratia este si mai rapida.

Megane RS 250 este dotat si cu PowerStart, un sistem care functioneaza doar la plecarea de pe loc, cu ESP-ul cuplat, rolul acestuia fiind de a permite accelerari de pe loc cat mai eficiente, fara pierderea tractiunii.

Renault Megane RS 250La interior, hothatch-ul francez prezinta un alt sistem, adoptat din lumea curselor. Se numeste RenaultSport Monitor si ofera diferite informatii in timp real. RS Monitor afiseaza informatii legate de partea tehnica a masinii (presiunea turbinei, temperatura uleiului, starea franelor), dar si valorile puterii si cuplului in timp real. Soferul poat afla prin intermediul acestui echipament valorile fortelor G, dar si timpii pe anumite sectiuni de drum sau pe circuit. De asemenea, exista o functie care afiseaza cei mai buni timp de acceleratie reusiti de sofer.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.