Mazda 2 a renuntat la forma monovolumica, care nu ispira mare lucru din punct de vedere emotional si se prezinta cu un design tineresc, potrivit cerintelor clientilor acestei clase. Liniile sunt curate si combina armonios formele mai line cu muchiile mai taioase. Lateralele sunt dominate de linia ascendenta a portierelor, in contrast reusit cu cea usor descendenta a plafonului, iar partea frontala prezinta blocuri optice de o marime considerabila.
Inginerii japonezi au reusit o performanta buna din punct de vedere tehnic, in contrast cu tendintele actuale. Noul model este cu aproximativ 100 kg mai usor decat predecesorul, greutatea totala a masinii fiind mentinuta sub 1.000 kg, iar lungimea a scazut cu 40 mm. Acestea sunt ingrediente pentru performante mai bune, consum mai mic si emisii poluante reduse.
Interiorul mizeaza pe originalitate si reflecta coerent stilul exteriorului. De remarcat este pozitionarea schimbatorului de viteze pe consola centrala, pentru o mai buna ergonomie in utilizare. Chiar daca dimensiunile masinii sunt mai mici, Mazda 2 ofera un portbagaj cu volum de 250 litri, care se incadreaza in media clasei.
La debutul din acesta toamna, Mazda 2 va dispune de doua variante de motorizare, ambele pe benzina: un propulsor de 1,3 litri, care dezvolta 75 CP sau 86 CP (in functie de piata) si consuma 5,4 l/100 km/h in regim mixt si unul de 1,5 litri cu 103 CP. La cateva luni distanta, Mazda va introduce in oferta, pentru piata europeana, motorul turbodiesel de 1,4 litri.
Spre deosebire de generatia anterioara, care a fost construita la Valencia, noul model va fi asamblat la Hiroshima, in Japonia.
