Acum aproximativ 3 saptamani va spuneam ca noul Corvette ZR1 a batut recordul stabilit nu cu mult timp inainte, pe Nurburgring, de Nissan GT-R. Ei bine, intre timp cei de la Chevrolet au prezentat si inregistrarea video a celui mai bun tur reusit de Corvette ZR1.
Masina americana a parcurs circuitul in 7 minute si 26,4 secunde, timpul lui Nissan GT-R fiind de 7 minute si 29 de secunde. E drept ca intre cele doua masini exista o diferenta mare de putere.
- Corvette ZR1, livreaza 638 CP dintr-un V8 turbo de 6,2 litri, iar acceleratia 0-96 km/h se face in 3,4 secunde. Masina atinge 160 km/h in doar 7 secunde, iar sfertul de mila (400 de metri) este atins in 11,3 secunde, viteza de iesire fiind de 210 km/h. Viteza maxima este de 330 km/h.
- Nissan GT-R are un propulsor V6, de 3,8 litri, care produce 480 CP cu ajutorul a doua turbocompresoare. Tractiunea este integrala, iar cutia de viteze este una cu dublu ambreiaj. Masina accelereaza pana la 100 km/h in sub 4 secunde (la mai multe teste a scos 3,3 - 3,4 secunde) si atinge peste 300 km/h.GT-R este mai putin puternic si mai greu decat Corvette ZR1. Are avantajul de a transmite puterea tuturor rotilor, dar acest aspect conteaza mai putin pe Nurburgring unde exista multe linii drepte.
Mai jos aveti doua clipuri. Primul arata turul de 7 minute si 29 de secunde reusit de Nissan GT-R, iar al doilea arata turul de 7 minute si 26,4 secunde reusit de Corvette ZR1.
Porniti mai intai clipul cu Nissan GT-R si dupa exact 6 secunde porniti si clipul cu ZR1. In acest fel le veti vedea in paralel, sincronizat. Oricum, e bine sa le vedeti si pe rand, neaparat cu sonor.
