Auto 5 Noiembrie 2016 13:00
Toyota Corolla, unul dintre cele mai bine vandute automobile din lume, aniverseaza in acest weekend 50 de ani de existenta, relateaza Reuters.

De la lansarea primului model in Japonia, pe 5 noiembrie 1966, circa 44,3 milioane de automobile Corolla au fost vandute in intreaga lume, intre care se afla si versiunea wagon Corolla Fielder.

La sfarsitul anilor ’50, in timp ce economia japoneza se refacea dupa al doilea Razboi Mondial, costructorii auto doreau sa produca automobile accesibile pentru familiile de rand, care majoritatea nu aveau masini.

Toyota Motor a produs mai intai modelul Publica, dar acesta nu a fost primit foarte bine. In 1966, Toyota a introdus modelul sport cu doua usi Corolla, cu planul de a fabrica 30.000 de unitati pe luna, intr-o perioada in care productia totala a companiei era de 50.000 de unitati pe luna.

Masinile s-au vandut bine, japonezii aspirand la cei trei ”C”, si anume televizoare color, masini (cars) si aparate de aer conditionat (coolers).

La trei ani de la lansare, Corolla a devenit cel mai bine vandut automobil din Japonia si a contribuit la declansarea motorizarii in tara.

Omul insarcinat cu dezvoltarea primului model Corolla, Tatsuo Hasegawa, proiecta avioane in timpul razboiului si a incorporat unele elemente de aerodinamica in noul automobil.

Conceputul sau pentru Corolla a fost ca oamenii sa considere modelul ca unul peste medie.

Pentru prima generatie de Corolla, elementul in plus a fost sportivitatea, chiar daca era un automobil de familie. Hasegawa a dotat automobilul cu o cutie de viteze in patru trepte, in locul celor cu trei trepte utilizate in perioada respectiva la automobile.

Corolla era echipata si cu un motor de 1.100 cmc, ceva mai puternic decat al modelului concurent Nissan Sunny.

Toyota a continuat traditia de a introduce noi tehnologii pentru mase de fiecare data cand a remodelat Corolla. In prezent, aflat la a 11-a generatie in Japonia, automobilul este fabricat in 13 tari si vandut in peste 150.

Citeste si:
Laura Cosoi aniversează nouă ani de relație
Laura Cosoi aniversează nouă...

Dupa 33 de ani consecutivi in care Corolla a fost cel mai bine vandut model al Japoniei, Corolla a pierdut in 2002 titlul de lider in favoarea modelului hatchback Fit al Honda Motor.

In prezent, automobilul Corolla este devansat de Toyota Aqua si hibridul Prius, cumparatorii optand pentru masini cu consum redus de carburant.

Perspectiva pe piata japoneza nu este buna, piata urmand sa se contracte odata cu populatia.

Vanzarile de Corolla pe piata japoneza sunt la un sfert fata de varful de circa 400.000 atins in 1973.

Corolla este inca o sursa majora de venit pentru Toyota in Statele Unite, unde este al doilea cel mai bine vandut automobil in acest an, dupa Toyota Camry.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.