Auto 6 Iunie 2018 11:29 de Clara Vacaru
Daca ai intalnit in trafic masini care scot zgomote ciudate ori fum, la plecarea de la semafor, nu inseamna ca acestea sunt neaparat foarte vechi, ci sunt, mai degraba prost intretinute. Motivul pentru care cele mai multe autoturisme ajung des in service este acela ca soferii lor neglijeaza anumite detalii sau metode a conduce eficient, fapt care, in timp, poate duce la distrugea masinii.

Daca vrei sa nu mai cheltuiesti bani pe piese auto si sa te bucuri de drumuri in siguranta, tine cont de sfaturile de mai jos si evita cele mai frecvente greseli la volan. Iata care sunt cele mai frecvente cinci dintre acestea.

Evitarea franei de motor

Cand masina se afla in coborarea unei pante sau se pregateste sa ia un viraj mai strans, iar viteza trebuie redusa, in loc sa foloseasca frana de motor, adica decelerarea, multi soferi calca pedala de frana. Aceasta practica va duce, in scurt timp, la suprasolicitarea si uzarea discurilor de frana si a placutelor aferente. Pentru a evita aceasta situatie, e bine sa te obisnuiesti sa „ciupesti” pedala de frana, pentru a permite discurilor si placutelor sa se raceasca, sau sa folosesti frana de motor, prin schimbarea vitezei intr-o treapta inferioara.

Neglijarea schimbului de ulei si a filtrelor

Printre elementele consumabile ale masinii se numara si uleiul de transmisie, lichidul de frana sau filtrele, a caror durata de viata depinde de numarul kilometrilor parcursi. Cu cat utilizezi mai des o masina, cu atat trebuie sa te preocupe ca acestea sa fie cat mai des inlocuite. Altfel, vei scurta durata de viata a motorului. In functie de indicatiile producatorului, trebuie sa respecti intocmai perioada la care aceste consumabile trebuie schimbate sau completate.

Pornirea motorului

Durata de viata a unui motor mai este conditionata si de modul in care faci pornirea acestuia. Daca imediat ce te urci la volan, bagi cheile in contact si pornesti aproape simultan motorul, aprinzi farurile si dai drumul la radio, e posibil ca autoturismul tau sa vada cimitirul de masini mai devreme decat te-ai astepta. Odata introdusa cheia in contact, roteste-o pana la a doua treapta si asteapta ca toate luminile din bord sa se stinga. Motorul are nevoie de mult curent electric pentru a actiona demaratorul, asa ca e indicat sa ai luminile si alte consumatoare de energie oprite in primele minute dupa ce te urci la volan.

Spalarea motorului cu apa

Daca ai observat ca motorul masinii tale este murdar, nu te grabi sa arunci un jet de apa peste el, in speranta ca aceasta este cea mai rapida metoda. Motorul este plin de senzori care se pot scurtcircuita la contactul cu apa, asa ca opteaza pentru o carpa foarte putin umezita sau mergi cu masina la o spalatorie profesionala, unde sunt folosite substante speciale, care nu avariaza motorul masinii, cum este gheata carbonica.

Rularea masinii cu minimul de combustibil

Odata aprins becul din bord care te anunta ca mai ai foarte putin combustibil in rezervor, treci pe la benzinarie. Pompa de carburant poate fi foarte usor defectata, daca obisnuiesti sa conduci cu prea putina benzina sau motorina.

Asadar, pentru a evita probleme cu motorizarea masinii, cheltuieli mari si frecvente, dar si o sursa de stres interminabila, ai grija de autoturismul tau si evita sa faci greselile de mai sus.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.