Cei de la Nissan mi-au dat pe mana noua Navara, iar eu am scos-o prin lume sa vad ce poate face. Masina de test a venit in echipare medie, asa ca am avut ocazia sa experimentez o masina pe bugetul celor care chiar se gandesc la un pick-up serios. La urma urmei, asta-i o masina care va munci foarte mult, nu una in care pasagerii vor dormi de la drum lung de vancanta, desi n-ar avea nicio problema sa faca acest lucru in noua Navara.

Primul lucru pe care il vei observa atunci cand te vei apropia de noua Navara e marimea. Pare cliseic pentru ca vorbim despre un pick-up truck, insa nu exagerez. Masina asta chiar este mare! Modul in care i-a fost construita frumoasa caroserie ii confera doar prin estetica o valenta de suprematie fata de celelalte masini pe care le vedem zilnic prin trafic.

Body-ul masinii iti transmite la prima privire senzatia ca te vei urca la volanul unei blindate, asa ca din start nu s-ar pune problema de senzatia de siguranta la drum sau in conditii grele de condus, mai ales ca Nissan Navara a fost realizata pentru a fi muncita, nu doar plimbata in weekend la cumparaturi.

Pozitia la volan este confortabila, scaunele sunt suficient de moi si te cuprind bine. Butoanele sunt la indemana, asa ca nu te vei pierde in setari sau schimbatul de piese in timp ce mai faci si treaba, ele fiind amplasate inteligent pentru a-ti oferi tie un plus de confort.

Surprinderea mea a fost ca am gasit pe un Nissan Navara in echipare medie buton de Start&Stop, cu keyless go.

Climatizarea este foarte buna si poate schimba rapid temperatura din habitaclu, asa ca nu vei ingheta iarna prea mult, iar vara nu vei transpira, chiar daca vorbim aici de un motor diesel.

Nu mi-a placut amplasarea schimbatorului de viteze. Atat de mult spatiu irosit! Sunt sigur ca existau variante de design prin care sa poti pune macar doua cup-holdere sanatoase acolo, care sunt foarte necesare intr-o astfel de masina. De fapt, sunt necesare in orice masina. Cutia de viteze este precisa si nu iti va juca feste, insa cand intri in retur simti ca parca aluneci cu mana in picioarele pasagerilor din spate. Nu-i foarte ok, daca pe bancheta se afla sotia celui mai bun prieten al tau.

Nu stiu cum arata varianta de echipare cu cutie automata. E posibil ca acolo sa nu intalnim astfel de probleme ca la cutia manuala.

Citeste si:
TEST-DRIVE. Toyota Hilux - imbratisarea gingasa a unui gigant
TEST-DRIVE. Toyota Hilux -...

Lasand aspectul schimbatorului de viteze la o parte si lipsa cup-holderelor, e important sa precizez ca in usile din fata exista suficient spatiu de depozitare, unde incape chiar si o sticla de 1,5 litri.

Mi-ar fi placut ca volanul sa fie un pic mai gros. Nu de alta, dar am impresia ca pun mana pe o printesa si nu pe o masina care e gata sa muste din cele mai grele drumuri pe care le are in cale. De altfel, directia este usoara si se pliaza foarte usor dupa nevoile tale si stilul tau de condus, fara a-ti ingreuna misiunea pe care, cel mai probabil, o vei avea de facut in medii mai grele de lucru. In plus, calitatea butoanelor de pe volan este buna si sunt foarte placute la atingere.

Nissan Navara nu este o masina prietenoasa... cu ceilalti! Tie iti va fi un ajutor de nadejde si un partener in care vei putea sa-ti pui toata baza, de indata ce va cunoasteti unul pe celalalt. Vorbim despre o masina cu motor de 2,3 litri care poate produce 160 sau 190 de cai putere, in functie de ceea ce vei alege atunci cand vei configura masina. Sunt disponibile 4 nivele echipare: Visia, Acenta, N-Connecta si Tekna, cea din urma fiind si cea mai scumpa, care porneste de la 38.920 de euro. Modelul avut de noi in test-drive porneste de la 36.000 de euro, insa eu va recomand cu draga inima sa va indreptati catre configuratia de top. Diferenta de pret nu este mare, asa ca merita un efort financiar minim in plus pentru a primi tot ce poate Nissan oferi pe acest pick-up.

Citeste si:
Cu ce te poți deplasa eficient într-un oraș aglomerat: Top 5...
Cu ce te poți deplasa...

Nissan spune ca Navara este cea mai buna masina din clasa sa la tractare, intrucat are capacitatea de a trage dupa ea pana la 3,5 tone, pe langa faptul ca in bena poti incarca o tona fara probleme. Daca esti un marinar amator si nu stai in Constanta, atunci s-ar putea ca aceasta caracteristica a masinii sa-ti vina in ajutor. De ce sa platesti taxe portuare, cand poti sa-ti iei barca cu tine acasa, nu?

In versiunea testata nu am avut navigatie, ci doar un simplu radio-CD player, insa Navara vine cu NissanConnect intr-o echipare superioara. V-as fi spus mai multe daca aveam cum, dar n-am apucat sa ma joc cu sistemul acesta. Poate il gasim pe un viitor model pe care-l vom avea in teste. Ce va pot spune, insa, e ca semnalul radio este foarte, foarte slab in Navara. Poate e doar o particularitate in cazul modelului testat de mine, insa n-am vrut deloc sa ascult radio atata timp cat am condus-o.

Citeste si:
Ce lichide să verifici și să schimbi la mașina ta, pentru a evita...
Ce lichide să verifici și să...

M-a intristat faptul ca n-am reusit sa gasesc un sistem de sunet bun pe aceasta masina. De multe ori vei fi tu singur cu ea si sigur nu ti-ar strica sa-ti bucuri urechile cu niste muzica buna, pe care sa n-o auzi ca din niste boxe de carton. Pe scurt, sunetul este bunisor, dar nu la cum ma asteptam eu sa fie. Navara merita un sistem mult mai bun de sunet si sper ca variantele de echipare superioara exista asa ceva.

Stiti de obsesia mea cu parbrizul mentinut curat in permanenta si luminile bune, daca ati citit si celelalte test-drive-uri pe care le-am facut. Ei bine, trebuie sa discutam despre asta. Am plecat impreuna cu 3 prieteni la ceas de seara catre Sinaia, iar pe drum m-am chinuit sa vad bine pe drum. Farurile prezente pe Navara in aceasta echipare sunt neasteptat de slabe. Nu vi le recomand deloc, avand in vedere ca nevoia de lumini clare si bune este foarte mare, luand in calcul mediul de lucru si trai al acestei masini.

Citeste si:
5 elemente importante de verificat înainte de a cumpăra o mașină
5 elemente importante de...

Pe cealalta parte, Navara este foarte incapatoare. Scaunul meu a fost dat destul de inapo, iar pasagerul de 1,8 metri inaltime din spate nu s-a plans deloc de spatiul avut la picioare si cap, chiar daca e vorba despre un pick-up double cab. Confortabila in habitaclu atat pentru cei din fata, cat si pentru cei din spate.

Am urcat in conditii de iarna spre cota 1400 si n-am avut nici cea mai mica retinere a conduce cu incredere pe drumul plin de serpentine si gropi inspre hotelul de acolo. La capitolul tractiune in conditii de iarna, va puteti pune increderea in aceasta masina, mai ales daca luam in calcul si faptul ca a fost incarcata doar in fata, bena fiind goala. Si-a mentinut stabilitatea excelent! La coborare lucrurile au fost si mai simple, avand in vedere ca am folosit asistenta la coborare, iar portiunile cu gheata n-au reprezentat vreo ingrijorare.

Partea cea mai buna? Consumul. Masina asta stie sa faca economie, chiar daca face cat doua Opel Corsa. Traseul Bucuresti - Campina (unde am testat-o pe denivalari) - Sinaia - Bucuresti a rezultat un consum de 7,1%.

Va recomand sa mergeti la cei de la Nissan si sa cereti o Navara in echiparea de top in teste pentru ca e o masina cu potential urias si e un competitor clar pentru ceilalti din segmentul sau.

Galerie foto poate fi accesata AICI.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.