Seat a prezentat noua generatie a monovolumului Alhambra, pe care il recomanda familiilor cu apetit pentru sportivitate.

Seat AlhambraCum Volkswagen a prezentat luna trecuta noul Sharan, cei de la Seat ne arata acum "fratele" de grup, modelul Alhambra. Evident, pentru ca foloseste aceeasi tehnologie si noua generatie Alhambra vine cu portiere spate culisante, pentru un acces mai bun si mai facil.

Seat AlhambraVechiul Alhambra imbatranise mult, astfel incat designul nu mai era la nivelul imaginii actuale a marcii spaniole. Acest aspect s-a rezolvat insa, designerii venind cu un desen mai modern, dar nu atata de curajos ca la celelalte modele ale marcii. De inteles, avand in vedere ca monovolumele sunt preferate de familisti, iar acestia nu apreciaza prea mult aspectul extravagant.

Seat AlhambraPartea frontala vine cu blocuri optice mari, simple si integreaza tehnologia LED de iluminare pe timp de zi. Spoilerul prezinta o grila mai mare, dar - la fel - "taiata" destul de simplu. Se remarca si capota mai putin plonjata decat la generatia anterioara. Spatele este un pic mai jucat si cu stopuri mai elegante, dar fara linii de design inutile.

Seat AlhambraMasina este cu 22 de cm mai lunga si cu 9 cm mai lata decat modelul anterior, iar acest lucru aduce beneficii spatiului interior. Portbagajul are un volum de 885 de litri cand sunt folosite 5 locuri si poate ajunge la un volum maxim de 2.297 litri, cand scaunele de pe al doilea rand sunt rabatate. Noul Alhambra are si doua scaune suplimentare in portbagaj, acestea putand fi pliate complet, in podea.

Plansa de bord nu este in nici un fel noua si nici macar in stilul Seat. Ba chiar, daca n-ar exista sigla pe volan, ar fi destul de greu de facut diferenta intre bordul monovolumul Alhambra si un interior de VW.

Seat AlhambraSpaniolii spun ca Alhambra este adresata familiilor carora le place dinamismul si tocmai de aceea gama de propulsoare este una tentanta. Se ofera doua motoare TSI de 150 CP si 200 CP, dar si TDI-ul de 2 litri, in versiunile de 140 CP si 170 CP. Masina este echipata cu sistem Stop/Start, astfel incat cel mai economic model, cel TDI de 140 CP, afiseaza un consum mediu de 5,5 litri/100 km.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.