Dupa un prim clip video, in care Aston Martin prezinta filosofia care a stat la baza crearii modelului One-77, britanicii au facut public un al doilea clip care aduce informatii mai concrete.
Astfel, aflam ca One-77, despre care cei de la Aston Martin spun ca va produs doar in 77 de exemplare, indiferent de cererea suplimentara (estimata deocamdata la 30 de unitati), va fi in mare parte construit manual, din materiale foarte scumpe si foarte usoare. Pretul de 1,5 milioane de euro este peste cel al lui Bugatti Veyron, dar nu pare sa fie exagerat avand in vedere ca toata productia lui One-77 este deja rezervata pentru clienti care au depus deja un avans considerabil.
Despre motor se stie ca va fi unul V12 de 7 litri si 700 CP, desi constructorul nu a confirmat exact aceste date. Dealtfel, seful Aston Martin spune ca nu performantele sunt pe primul plan, ci exclusivitatea si "arta" incorporata in crearea masinii.
Cei ce se ocupa de dezvoltarea modelului ne asigura insa ca performantele vor fi excelente (probabil 0-100 km/h in mai putin de 4 secunde), iar sunetul evacuarii, ca parte a farmecului de ansamblu al masinii, va fi "peste tot ceea ce exista deja".
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro