15 Octombrie 2009 de Dan Damian in Auto
Ford tinteste o crestere a cotei de piata in Romania, insa nu poate preciza daca punctul maxim al crizei a fost atins si nici in cat timp vanzarile de pe piata autohtona vor trece pe crestere, a declarat vicepresedintele Ford pentru Marketing, Vanzari si Service, Ingvar Sviggum.

Ford Transit Connect"Compania Ford isi propune imbunatatirea cotei de piata in Romania, ca si pe celelalte piete pe care este prezenta pentru anul viitor. Va fi o misiune dificila pentru ca si industria se afla in impas, ca in restul Europei. Cu pasi mici insa vom ajunge sa avem si crestere", a declarat Sviggum.
Oficialul Ford a mai precizat ca nu stie cand va fi atins punctul maxim al crizei in Romania, insa piata auto autohtona ar putea fi ajutata de tarile care deja au trecut pe crestere, potrivit NewsIn.

"Nu stim daca in Romania a fost atins punctul maxim al crizei economice sau daca acesta va veni in curand. Totusi, Romania se afla aproape de Germania, tara in care s-a trecut deja pe crestere, iar acest lucru ii poate fi favorabil", a adaugat Sviggum.

Ford KaDesi Ingvar Stiggum declara, cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt, ca este posibil ca in 2010 sa fie introdusa pe piata din Romania divizia de finantare a companiei, in prezent nu s-a luat inca nicio decizie in acest sens la nivelul Ford Europe.
"Importatorul este responsabil pentru vanzarile din Romania, iar noi lucram foarte strans cu acesta", a mai spus Sviggum.

Ford Europe a anuntat luni ca in luna septembrie a atins o cota de piata de 10% pe principalele piete, performanta neatinsa in nicio luna din septembrie 2001. In cele 19 principale piete de desfacere, Ford a vandut, luna trecuta, 152,600 masini noi, cu 12,3% mai mult decat in septembrie 2008.

In primele noua luni ale acesti an, Ford a vandut 1.097.000 vehicule in cele 19 piete principale, in scadere cu 4,5% fata de ianuarie-septembrie 2008, respectiv cu 51.000 unitati mai putin. Conform Ford, scaderea industriala in aceasta perioada a fost de 9,7%. Pe cele 51 de piete pe care compania Ford Europe este prezenta au fost inregistrate vanzari de 1.243.700 vehicule, in crestere 12,2% fata de 2008.

Citeste articolul integral pe Wall-Street



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cand isi revine piata din Romania? O incertitudine si pentru Ford.


Ultima ora din Auto pe 9AM