Desi multi fani BMW sperau sa nu fie asa, iata ca bavarezii confirma oficial ca vor produce masini cu tractiune fata.

BMW Seria 1BMW este unul dintre cei mai traditionalisti constructori de masini din industria auto. Asa au fost dintotdeauna, iar fanii au apreciat asta. Incet-incet lucrurile se schimba insa si la constructorul bavarez. Prima data au aparut SUV-urile, acum multi ani, in conditiile in care alti constructori premium aveau deja acest gen de masini atat de apreciate inainte de actuala criza.

Aparitia SUV-urilor a fost un prim pas care iesea din traditionalismul de pana atunci, dar nu s-a perceput ca un soc prea mare. Asta pentru ca modelul X5 respecta designul BMW, era echipat cu motoare puternice si - pe sose - nu lasa prea multe sanse concurentilor la nivel de performante. Apoi SUV-urile au inceput sa curga: X3, X6, noua generatie X5 si mai nou X1. Aceasta adevarata gama de SUV-uri a coincis cu dezvoltarea si implementarea tractiunii integrale si pentru berline.

BMW Seria 1Nici tractiunea integrala n-a fost chiar privita cu retinere de fanii marcii, pentru ca sistemele BMW au fost intotdeauna orientate catre performanta pe sosea, cu accent pe tractiunea puntii spate. In schimb, s-au simtit anumite proteste cand BMW a introdus motoarele turbo, printre cele aspirate cu care obisnuisera. Protestele s-au potolit rapid cand s-a vazut eficienta si performanta acestor motoare.

BMW Seria 1O (aproape) ultima urma de traditionalism consta in faptul ca BMW n-a oferit si nu ofera masini cu tractiune fata. Doar spate sau integrala. Ei bine, nici acest lucru nu va mai dura mult, pentru ca bavarezii dezvolta o noua serie de modele, care vor avea tractiune fata. Acest aspect a fost confirmat oficial de BMW. Practic, se lucreaza la o noua platforma, cea pe care va rula viitoarea generatie a modelului Mini. Aceasta platforma va fi insa utilizata si pentru alte cateva modele BMW, a caror lungime pleaca de la 3,8 metri si ajunge pana aproape de dimensiunea actualei Serii 1.

BMW va produce asadar modele apropiate de clasa mica, cu tractiune fata, mai mici si mai ieftine decat Seria 1. Partea buna este ca Seria 1, generatia viitoare, va pastra arhitectura cu tractiune spate.

Noua platforma va debuta peste cam 3-4 ani pe Mini si imediat va fi folosita si pentru aceste noi modele vandute sub sigla BMW.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.